Anunt incepere proces de selectie pentru membrii Consiliului de Administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Tălmaciu R.A.

 Consiliul Local Tălmaciu, cu sediul în Strada Nicolae Bălcescu 24, Tălmaciu, județul Sibiu, anunță începerea procesului de selecție pentru membrii Consiliului de Administrație al Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Tălmaciu R.A. .

Selecția se va organiza cu respectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice modificată și aprobată prin Legea nr.111/2016, la sediul primăriei Tălmaciu, din Strada Nicolae Bălcescu 24 și, va consta în depunerea de către persoanele interesate a unui dosar de candidatură, întocmirea listei lungi de candidați, analiza dosarelor depuse și întocmirea listei scurte de candidați, informarea candidaților de pe lista scurtă și depunerea de către aceștia în termen de 15 zile a declarației de intenție, analiza declarației, derularea interviurilor și selecția finală a candidatului propus.

 Cerințe minime:

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă diplomă de licență sau echivalentă în domeniul economic, silvic sau al științelor juridice;
  • vechime în specialitatea studiilor minimum 5 ani;
  • experiență în îmbunătățirea performanței societăților sau regiilor autonome pe care le-au administrat sau condus, inclusiv societăţi din sectorul privat;
  • cunoașterea legislației specifice societății, conform bibliografiei menționate mai jos;
  • cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
  • să nu aibă antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  • să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
  • să nu facă parte din organele de conducere/coordonare/control ale unei alte societăți cu același profil;
  • să nu facă parte concomitent, din mai mult de 3 (trei) consilii de administrație ale unor regii autonome sau societăţi comerciale.

 Cerinte specifice care constituie avantaj :

  1. Absolvent(ă) al(a) unei specializări/master/doctorat în domeniile: management/ juridic/ economic/ silvic;
  2. Studii in domeniul silvic;
  3. Experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome şi/sau în activitatea de administrare de societăţi ori regii autonome

Competențe specifice:

  • Competente specifice sectorului silvic;
  • Competenţe de guvernanţă corporativă;
  • Management: gândire strategică, planificare, organizare și capacitate de a lua decizii, analiză și comunicare;
  • Finanţe şi contabilitate: Candidatul este familiarizat cu cerinţele guvernanţei financiare şi cu practicile contemporane de management financiar, inclusiv principiile de contabilitate financiară, audit financiar şi raportare financiară;
  • Managementul riscului: Înţelege importanţa evaluării şi medierii riscurilor organizaţionale şi este familiarizat cu metodologiile şi procesele de management al riscului.
  • Etică şi integritate: Se comportă cu integritate, onestitate şi transparenţă în relaţiile cu ceilalţi şi cu întreprinderea/instituția la care este încadrat;

 

Criterii de evaluare:

 Etapa 1: Selecția candidaților pentru lista scurtă

  1. îndeplinirea cerințelor minime;
  2. competențe specifice sectorului;
  3. competențe de guvernanță corporativă;
  4. cerințele specifice care constituie un avantaj.

Etapa 2 – Interviu si selecția finală

  1. Alinierea Declaratiei de intentie la Scrisoarea de asteptări și viziunea candidatului privind dezvoltarea societății;
  2. Cunoştinţe aferente legislaţiei din domeniul de activitate al companiei;
  3. Abilități de comunicare interpersonală;
  4. Capacitatea de a lua decizii și de a evalua impactul acestora;
  5. Competențele specifice menționate în anunț;
  6. Integritatea și independența candidatului.

 Documente necesare pentru depunerea candidaturii: 

  1. Cererea de înscriere, ce cuprinde în mod obligatoriu un OPIS al documentelor dosarului;
  2. Curriculum Vitae în format Europass;
  3. Oferta tehnică ‐ în cadrul căreia candidatul va detalia modul în care îndeplineşte pentru etapa 1, fiecare dintre criteriile cuprinse în Anunţul de selecţie și modul în care răspunde cerințelor postului (formular F1);
  4. Cel puţin două scrisori de recomandare, care sa conțină numele și datele de contact ale persoanelor care oferă referințele;
  5. Declaraţie pe propria răspundere privind conformitatea informaţiilor prezentate în dosarul de aplicaţie, lipsa conflictului de interese şi a situaţiilor de incompatibilitate, lipsa antecedentelor penale (formular F2);
  6. Copie după actul de identitate.
  7. Copie după diploma(e) de studii
  8. Copie documente doveditoare a experienței solicitate (ex. carte de muncă, contracte, etc.)

 Bibliografie:

  • Legea 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 111 din 27 mai 2016 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice;
  • Legea 46/2008-Codul Silvic cu modificările și completările ulterioare.

 Modul de transmitere a dosarului de aplicatie: 

 Candidaturile şi documentele solicitate prin prezentul anunţ vor fi depuse/ trimise cu confirmare de primire pe suport hârtie, în plic închis şi sigilat, pe care se va menţiona: „Procedura de recrutare Regia Publică Locală Ocolul Silvic Tălmaciu R.A./ Poziţia pentru care se aplică / Nume şi prenume candidat” până cel târziu în data de 07.04.2017  orele 16.00 la sediul primăriei Tălmaciu, din Str. Nicolae Bălcescu 24, oraș Tălmaciu, jud.Sibiu, precum şi în format electronic, pe adresa de e-mail juridic@talmaciu.ro.

Netransmiterea, în termenul indicat, a tuturor documentelor în forma și modurile solicitate, va atrage după sine excluderea din procedura de recrutare și selecție. Prin transmiterea aplicației, candidații își dau acordul implicit ca datele lor personale să fie procesate în scopul procedurii de recrutare și selecție, conform dispozițiilor legale. Comisia de selecție își rezervă dreptul de a intervieva numai candidații selectați. Dosarele de candidatură depuse în termen formează împreună lista lungă, care are caracter confidenţial şi nu va fi publicată. Candidaţii sunt eliminaţi de pe lista lungă în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut conform matricei profilului, până la limita a maximum 5 candidaţi pentru fiecare post, rezultând astfel lista scurtă. Candidaţilor aflaţi în lista scurtă li se comunică de către comisia de selecţie, faptul că în termen de 15 zile de la data emiterii sau stabilirii listei scurte trebuie să depună în scris declaraţia de intenţie (întocmită în baza elementelor din Scrisoarea de așteptări și a informațiilor publice legate de activitatea societății, prin care candidații își prezintă viziunea sau programul privind dezvoltarea Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Tălmaciu R.A.), conform prevederilor din Hotărârea nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Selecţia finală a candidaţilor aflaţi în lista scurtă se face pe baza de interviu, organizat de către comisia de selecţie, în baza planului de interviu.

Selecția candidaților se va efectua cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței și cu luarea în considerare  a specificului domeniului de activitate al societății, asigurându-se totodată o diversificare a competențelor la nivelul conducerii societatii. Formularele sunt disponibile pentru descarare pe pagina http://www.talmaciu.ro/ocolul-silvic/ . Procedura de selecție se defașoară cu sprijinul SC DAD Expertise SRL din Alba Iulia, societate specializată în managementul și administrarea forței de muncă.

Relaţii suplimentare cu privire la desfășurarea selecției și conținutul dosarului pentru înscriere se obţin la telefon 0744 790 322 persoana de contact Alin Dumitru.

 

Anunt Ocol Silvic Tălmaciu

F2 Declaratie pe proprie raspundere

Formular F1-Oferta tehnica